În această noapte, la ora 03.24, un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Suceava, a sesizat poliția, prin 112, despre faptul că, în perioada 13 – 14 martie, ora 03.20, persoane necunoscute i-au distrus geamul unei portiere de la autoturism și din interior i-au sustras bunuri.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, duminică, în jurul orei 20.00, persoana vătămată a parcat autoturismul într-o parcarea amenajată de pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava.
Luni, la ora 03.20, când a revenit la autoturism, a constatat faptul că geamul unei portiere este spart, iar de pe bancheta din spate a fost sustrasă o poșetă de damă, în care se aflau diverse bunuri personale, valoarea totală a prejudiciului fiind estimată la suma de 1.500 de lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de poliţişti în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.
Poliţiştii atrag atenţia cu privire la modul de asigurare a vehiculelor, dar şi cu privire la locaţiile de parcare şi la bunurile pe care cetăţenii le lasă în interiorul autoturismelor.
Pentru a preveni furturile din auto, poliţiştii recomandă:
– nu parcaţi autoturismul în zone neiluminate, la adăpostul întunericului, hoţii pot acţiona nestingheriţi;
– nu lăsaţi în interiorul autoturismului acte sau alte valori;
– în timpul zilei asiguraţi-vă autoturismul prin blocarea tuturor portierelor ;
– când părăsiţi autoturismul, chiar pentru un minut, nu vă zgârciţi cu timpul dumneavoastră şi asiguraţi portierele; indicat ar fi şi cuplarea sistemului de alarmă;
– nu lăsaţi în autoturism bunuri de valoare, genţi sau lucruri ce ar putea trezi interesul hoţilor; aceştia acţionează atât în parcările aglomerate cât şi din mers, încercând portierele maşinilor staţionate;
– dacă la bordul autoturismului aveţi montată aparatură electronică de valoare, gen, radio casetofoane scumpe sau CD playere, sisteme de navigaţie, staţii auto, este indicat să fie luate în casă pe timpul nopţii;
– încercaţi să montaţi aparatura audio pe un sistem tip şină, cu fişe, care să permită o deconectare uşoară şi fără riscuri ;
– nu lăsaţi niciodată în autoturism actele maşinii;
– nu lăsaţi în maşină bani, cărţi de credit, ordine de plată sau alte obiecte ; obiceiul de a încuia în torpedou banii , atrage de obicei atenţia;
– cumpăraţi-vă şi dotaţi-vă autoturismul cu sisteme sigure antifurt pentru portiere, portbagaj şi nu în ultimul rând pentru rezervor.