full screen background image

Un băiat de 13 ani din Frătăuții Noi a murit, după ce a intrat cu bicicleta sub roţile unui camion

accident bicicleta     În cursul zilei de miercuri, în jurul orei 12.46, în timp ce conducea ansamblul de autovehicule format din autoutilitară și remorcă, pe DJ 209A, pe raza comunei Frătăuții Noi, un bărbat, de 44 de ani, din comuna Marginea, a fost surprins de apariția pe sensul său de mers a unui minor de 13 ani, din localitate.

Băiatul mergea pe bicicletă şi, din cauza vitezei excesive, a pătruns pe contrasens și a intrat sub roțile autocamionului.

În urma impactului a rezultat decesul biciclistului.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments