Iulia a discutat, marţi, la VIVA CAFÉ, despre un subiect “stresant”.
Suntem campionii Europei la stres, dar vestea bună este că putem să ne tratăm. Acest inamic invizibil și greu de cuprins într-o descriere exactă este de vină pentru foarte multe afecțiuni de care suferim cu toții și se transformă, uneori, chiar și în țap ispășitor (cunoașteţi, probabil, expresia “am fost stresat/ă”).
Dependența de stres, falsele probleme, factorii care cauzează acestă stare, toate aceste subiecte au fost dezbătute la VIVA CAFÉ, împreună cu psihologul Universității “Ștefan cel Mare” Suceava, Liliana Bujor.
“Dacă este să privim în jurul nostru, cred că acest cuvânt – “stres”- îl rostim cel puțin o dată pe zi. Vechimea cuvântului “stres” nu este foarte mare, e undeva de prin anii 60, un francez, Hans Hugo Bruno Selye, a inventat acest cuvânt. De fapt, stresul este un cumul de emoții, poate fi și tristețe, anxietate, îngrijorare, deprimare, nesiguranță. Stresul nu apare din senin, este de fapt un răspuns al organismului nostru, în urma unei evaluări pe care o facem cu privire la o situație.”
Iulia: “Credeți că personalitatea noastră influențează modul în care noi percepem stresul?”
Liliana Bujor: “Există studii, o să vorbesc din perspectiva diverselor studii care s-au făcut de-a lungul timpului și care au integrat personalitatea ca și variabilă explicativă a stresului. Într-adevăr, structura de pesonalitate, cu tot ceea ce înseamnă dimensiunile ei (stabilitate emoțională, introversiune, extraversiune), influențează starea de bine și nivelul stresului. Dacă este o persoană cu o stimă de sine scăzută, care își spune că ceea ce încearcă este sortit eșecului, că nu poate, care are în fondul său interior asemenea mesaje negative față de propriile ei posibilități, atunci adaptarea se va realiza mai greu și cu un efort suplimentar.”
Iulia: “Stresul de la locul de muncă se resimte și în viața de familie?”
Liliana Bujor: “Conflictul muncă-familie apare atunci când venim acasă cu sarcinile de la serviciu și activitatea noastră, de la serviciu, continuă în mediul casnic. Conflictul familie-muncă, apare atunci când roluri familiale (rolul de mamă) interferează cu anumite sarcini de la locul de muncă.”
Dacă este să vorbim despre remedii pentru stres și pentru situațiile stresante pe care le trăim, specialiștii fac o mulțime de recomandări.
Liliana Bujor: “Să petrecem timp cu familia, cu prieteni dragi, rețeua socială este un remediu bun împotriva stresului, dezvoltarea comunicării, diverse abilități de management al timpului, tehnici de relaxare, sportul este un mijloc foarte eficient de combatere a stresului. Avem tot ceea ce ne trebuie pentru a reuși. Important este să ne oprim un moment și să privim limpede situația pe care o avem în față.”