Bine v-am regăsit, dragii mei!
Am vorbit, de curând, cu o bună prietenă, care mi se plângea că a cunoscut pe cineva, care este destul de insistent. O persoană draguță de altfel, dar care nu prezintă interes pentru ea din simplu motiv că… e prea drăguță. Prea disponibilă și, în același timp, prea grijulie. Și că tocmai acesta ar fi motivul pentru care nu este interesată de respectiva persoană.
Am zâmbit puțin, la auzul acestor cuvinte, căci trăiam un deja-vu. Nu era nici pentru prima oară când auzeam de o astfel de situație și, cu siguranță, nu va fi nici ultima.
Căci, e o realitate că alegem variantele mai riscante, care ne aduc provocări, celor ce ne pot oferi același sau aproape același rezultat. Atât în relațiile cu oamenii, cât și în alte scopuri ce ni le propunem. E ca într-o poveste pe care am auzit-o mai demult, în care cineva s-a decis să pornească spre un castel îndepărtat. Ajuns la o răspântie, are de ales între două drumuri: unul lin, deloc periculos, care îi garantează faptul că va ajunge la castel. Doar că la finalul drumului nu-l va aștepta decât un castel tăcut și întunecat. Celălalt anevoios, cu multe capcane și primejdii,
care și el îl va conduce la castel. Doar că, de data aceasta, castelul va fi luminat, iar locuitorii lui îl vor întâmpina cu focuri de artificii. Iar călătorul alege drumul plin de provocări. Căci, își dorește un foc de artificii… și urale… și oameni care să-i recunoască efortul. E drept că pe drum întâlnește o sumedenie de oameni ce au luat aceeași decizie. Și-n scopul comun propus se ajută între ei, se cunosc și învață unul de la celălalt.
Poate nu e doar o poveste… Căci, așa cum spuneam, de multe ori acceptăm situații riscante, de dragul recunoașterii de către ceilalți a ceea ce facem. Și pentru că intuim că situațiile prin care vom trece pot fi sursă de a ne dezvolta și de a învăța. Ne schimbăm însă total preferințele atunci când e vorba de copiii noștri. Încercăm să-i poziționăm din start pe drumul lin. Dacă mi-a fost mie greu, măcar lui să-i fie ușor și bine. Le oferim cam tot ce își doresc: gadget-uri, haine fițoase, timp mult de petrecut pe rețele de socializare, vacanțe în ținuturi îndepărtate, petreceri aniversare costisitoare. Drum lin, cum spuneam. Iar efortul lui este minim. Doar să învețe. Asta-i singura grijă. Nici să-și facă ordine în propria cameră, nici să ajute la treburi casnice. Doar să învețe. Numai că de multe ori nu se întâmplă nici acest lucru. Pentru că ce rost mai are să înveți, dacă poți să le ai pe toate atât de ușor?
Și-atunci mă gândeam că n-ar fi deloc rău dacă i-am așeza, din când în când, pe mai tinerii familiei și pe drumul acela anevoios pe care îl preferăm pentru noi, adulții. Să învețe că un drum anevoios poate să te conducă spre un foc fantastic de artificii. Că orice greutate întâmpinată este doar o altă ocazie de a învăța, de a experimenta.
Închei urându-vă s-aveți parte de cât mai multe drumuri mai puțin line, alături și de copiii dumneavoastră, la finele cărora să vă aștepte o cetate luminată. Și nu uitați să luați în călătorie și o doză de educație!
