full screen background image

Bugetul pe 2015 al CNADNR, avizat de comisiile de specialitate

bani romanesti noi     Bugetul pe 2015 al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a fost avizat, marți, cu 32 de voturi pentru și 9 voturi împotrivă de comisiile reunite de specialitate din Camera Deputaților și Senat.

Cele 92 de amendamente depuse la proiectul de buget pe 2015 al CNADNR au fost respinse de parlamentarii din Comisia pentru industrii și servicii și Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare din Camera Deputaților, respectiv de cei din Comisia economică, industrii și servicii și din Comisia pentru privatizare și administrarea activelor statului din Senat.

Bugetul CNADNR pe 2015 are prevăzută o valoare de 6,11 miliarde de lei.

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) se finanțează prin bugetul Departamentului pentru Proiecte de Infrastructură, Investiții Străine, Parteneriat Public Privat și Promovarea Exporturilor (DPIISPPPE) organ de specialitate cu personalitate juridică în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, înființat ca urmare a OUG 96/2012.

comments

comments