Premierul Victor Ponta propune ca parlamentarii şi aleşii locali să nu poată deţine mai mult de două mandate consecutive, pe modelul preşedintelui. Ponta a declarat, vineri, că impunerea unei limite de mandate este una dintre priorităţile coaliţiei de guvernare în 2015.
Potrivit premierului, coaliţia va susţine şi o nouă lege de finanţare a partidelor politice, precum şi revizuirea Constituţiei, în acest ultim caz fiind nevoie de “repornirea activităţii comisiei speciale, în baza proiectului USL”.
Declaraţiile lui Victor Ponta vin după ce Liviu Dragnea a prezentat mai multe măsuri, între care şi cea de limitare a numărului de mandate la primari.
“De asemenea, este un subiect care trebuie să dezbătut puțin: numărul de mandate la primari. Trebuie să ne gândim cu toții. Dacă din 2016 începem să gândim două mandate maxim la primari, ar fi un lucru bun. Toată lumea e îngrozită, nimeni nu mai vrea să semneze, ori nu putem să stăm așa. Există posibilitatea ca în orașele, nu neapărat în cele mari, să se facă tot felul de legături, care sunt periculoase. Nu știu cum, dar viața ne arată că așa se întâmplă”, a precizat Dragnea, al România TV.





