full screen background image

Bărbat spitalizat după ce a fost lovit de un minor, la Şcheia

spital-judetean-UPU     În cursul după amiezii de ieri, la ora 17.28, I.P.J.Suceava a fost sesizat, prin “S.N.U.A.U 112” despre faptul că Vasilică H., de 36 de ani, din comuna Șcheia, a fost agresat de C.I., de 17 ani, din localitate.

Din verificări, polițiștii au stabilit faptul că ieri, la ora 16.00, minorul s-a deplasat la un consătean pentru a-i repara o drujbă.

În timp ce efectua aceste activităţi, în curtea proprietarului a venit cumnatul acestuia, Vasilică H., care, fără nici un motiv, s-a apropiat de el şi i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona capului.

Tânărul a reacţionat pentru a se apăra şi i-a aplicat o lovitură lui Vasilică H., în zona capului.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Suceava, care i-a acordat îngrijiri medicale lui Vasilică H. şi l-a transportat la Spitalul Judeţean Suceava, unde i s-a stabilit ca prim diagnostic “traumatism minor prin agresiune”.

În cauză s-a întocmit dosar penal, efectuându-se cercetări faţă de C.I. sub aspectul comiterii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând să se dispună procedural.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *