Actele de tulburare a ordinii şi liniştii publice de natură a aduce atingere gradului de siguranţă în comunitate sunt abordate cu maximă fermitate şi responsabilitate de poliţiştii suceveni.
La nivelul IPJ Suceava, sub coordonarea conducerii inspectoratului, s-a constituit un grup de lucru în vederea analizei zonelor de risc şi a ariilor de săvârşire a faptelor ce au un impact deosebit în comunitate, prin prisma diminuării gradului de siguranţă.
În urma analizelor efectuate s-a constatat faptul că în comuna Arbore există stări conflictuale latente, care degenerează periodic în acte de violenţă, care, chiar dacă nu au avut urmări tragice la nivelul integrităţii corporale a participanţilor, generează, prin repetabilitate şi impact social, un grad de nesiguranţă în rândul cetăţenilor şi un risc crescut de escaladare a fenomenului infracţional.
Tocmai de aceea, ofiţeri specialişti din cadrul IPJ Suceava, împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Solca şi poliţişti din cadrul posturilor de poliţie, au documentat activitatea infracţională a persoanelor implicate, astfel încât toţi cei implicaţi în comiterea de fapte cu violenţă să fie traşi la răspundere.
Ieri, poliţiştii Serviciului investigaţii criminale Suceava au desfășurat activități de cercetare în cauzele privind incidentele semnalate în perioada 30 iulie – 12 septembrie, în care au fost implicați membrii a două familii din comuna Arbore și care au avut ca obiect comiterea infracțiunilor de amenințare, loviri sau alte violențe, violare de domiciliu.
S-a stabilit faptul că Mihai P., de 59 de ani, Ilie P., de 22 de ani, Florin P., de 26 de ani, Teodor F., de 40 de ani, Vasile F., de 59 de ani, toţi din comuna Arbore, Sorin N., de 47 de ani, și alții, în mod repetat, și-au adresat reciproc amenințări, au exercitat acte de violență, au provocat scandaluri publice, au pătruns fără drept în locuințele persoanelor cu care se aflau în relații conflictuale.
În cauză s-a dispus începerea urmăririi penale față de cei şase, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu, distrugere, loviri sau alte violenţe şi ameninţare.
Grupe de poliţişti din cadrul Serviciului de Intervenţie Rapidă – IPJ Suceava au descins la locaţiile în care se aflau persoanele suspecte, reuşindu-se identificarea acestora şi reţinerea lor.
Astfel, în baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 23 septembrie, față de învinuiți au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore, fiind introduşi în arestul I.P.J. Suceava, urmând să fie prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.
Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care manifestă comportamente de tip antisocial cu privire la faptul că actele de violenţă de natură a aduce atingere siguranţei cetăţeanului sunt abordate cu maximă fermitate, fiind dispuse toate măsurile procedurale, inclusiv cele privative de libertate.
Leave a Reply