full screen background image

Un sucevean a încercat să şantajeze, cu imagini compromiţătoare, o tânără din Iaşi

arestat     Ieri, la sediul Poliţiei Municipiului Suceava s-a prezentat o tânără, din judeţul Iaşi, care a sesizat că o persoană de sex bărbătesc a contactat-o telefonic şi a ameninţat-o că va distribui imagini compromiţătoare cu ea.

Din verificări, a rezultat că, la 15 august, tânăra a fost contactată de un bărbat, care i-a spus că deţine 20 de CD-uri cuprinzând filmări în care apare în situaţii compromiţătoare şi i le va înmâna doar cu condiţia de a se întâlni cu el, în caz contrar urmând a fi distribuite persoanelor din anturajul său.

Pe 16 august, tânăra s-a întâlnit cu făptuitorul, care i-a înmânat 20 de CD-uri, din verificarea acestora rezultând că sunt neinscripţionate.

Tânăra a mai precizat că, la data de mai sus, s-a întalnit cu bărbatul, în maşina acestuia, însă, la un moment dat, crezând că este urmărit, acesta i-a solicitat să coboare din autoturism, părăsind zona în viteză.

În urma investigaţiilor efectuate, suspectul a fost identificat în persoana lui Adrian O., de 37 de ani, din municipiul Suceava, fără ocupaţie.

Fiind condus şi audiat la sediul poliţiei, Adrian O. a recunoscut săvârşirea faptei.

Faţă de învinuit s-a dispus începerea urmăririi penale, sub aspectul săvârşirii tentativei la infracţiunea de şantaj, faptă prev. şi ped. de art. 20 alin. 1 rap. la art. 194 alin. 1 şi 2 Cod penal, fiind emisă ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore .

Învinuitul a fost introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca la 20.08.a.c. să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava cu propunere de arestare preventivă.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *