full screen background image

20.000 de lei pentru sistemul de supraveghere video a Sucevei

cameravideo    Municipalitatea suceveană va cheltui 20.000 de lei pentru un contract de service privind sistemul de supraveghere cu camere video a urbei.

Demersul survine ieşirii din garanţie a proiectului european de reducere a criminalităţii şi creştere a siguranţei cetăţeanului, inaugurat în urmă cu circa 2 ani, suma în cauză fiind prinsă în buget cu prilejul  recentei rectificări aprobate în plenul deliberativului local.

Proiectul de prevenire a criminalităţii şi creştere a siguranţei cetăţeanului a fost primul finalizat dintre cele 5 proiecte din cadrul Programului Operaţional Regional pe care municipalitatea le-a accesat.

Proiectul are ca scop monitorizarea, cu 108 camere video, a 80 de perimetre de pe lângă unităţile şcolare, instituţiile publice, parcuri, pieţe agro-alimentare, precum a intrărilor şi ieşirilor din municipiul Suceava.

Materializarea acestuia a presupus consumarea a 600.000 de euro, dintre care 425.000 de euro fonduri nerambursabile, 80.000 de euro reprezentând contribuţia administraţiei locale la cheltuielile eligibile şi neeligibile.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *