full screen background image

Înjunghiat în burtă de un vecin, la Udești

cutit     Ieri seară, în jurul orei 19, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin ”S.N.U.A.U. 112”, despre faptul că M. Ambroz, de 57 de ani, din comuna Udești, l-a înjunghiat pe C. Grigore, de 48 de ani, din localitate, în zona abdominală.

La fața locului s-a deplasat echipa operativă care a stabilit faptul că, pe fondul consumului de alcool, M. Ambroz l-a văzut la poartă pe vecinul său, C. Grigore, cu care avea un conflict mai vechi și, fără a discuta cu acesta, s-a îndreptat spre el,  iar, cu un cuțit pe care îl avea asupra sa, l-a înjunghiat în zona abdominală și pe ambele antebrațe.

Victima a fost transportată la Spitalul Județean Suceava, pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cercetările au fost preluate de Serviciul Investigaţii Criminale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *