Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor a anunţat că va avea o consultare cu primarii suceveni pentru a stabili proiectele de infrastructură prioritare care ar urma să fie finanţate prin noul Program Naţional de Dezvoltare Locală. Nechifor a mai declarat că din totalul de 6 miliarde de lei, suma disponibilă pentru acest an este de aproximativ 400 de milioane de lei. El a mai spus că în condiţiile în care se aşteaptă o creştere economică şi o creştere a încasărilor la bugetul de stat, există şanse ca anul acesta să existe o rectificare bugetară pozitivă, astfel încât aceste sume ar putea să fie majorate.

Articolul anteriorReprezentanţii Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava vor să lanseze trei programe de studii de licenţă noi
Articolul următorNoul Ministru al Justiţei va depune la ora 18.00 jurământul
Leave a Reply