Potrivit unui raport al Comisiei Europene, România nu a făcut nici un progres în acest sens în ultimii 3 ani şi nici nu a prezentat o stategie naţională..
În aceste condiţii, numărul celor care au intrat cu o boală în spital şi au ieşit cu două a crescut îngrijorător – statisticile oficiale din judeţul tău arată că, în fiecare lună, aproximativ 20 de pacienţi au contactat diverşi microbi..
Majoritatea au fost afectaţi de infecţii respiratorii, urimare, digestive, de plagă chirurgicală şi de piele..
De menţionat că printre germenii identificaţi în multe dintre infecţii nosocomiale raportate în acest an se regăsesc e-coli şi stafilococi..
Neoficial, specialiştii Direcţiei de Sănătate Publică recunosc că cifra nu reflectă nici pe departe realitatea, deoarece unii doctorii se feresc să raporteze îmbolnăvirile de frica sancţiunilor..
Totuşi, ei sunt de acord că ascunderea acestor infecţii favorizează apariţia altora, cu consecinţe mai grave atît în plan medical, cît şi în plan economic, în condiţiile în care pacientul necesită un tratament suplimentar, iar durata de spitalizare se prelungeşte.
Home Știri Spitalele sucevene nu au încotro şi trebuie să se supună normelor europene, care prevăd îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor

Spitalele sucevene nu au încotro şi trebuie să se supună normelor europene, care prevăd îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor
nov. 20, 2012
Articolul anteriorAlin Trăşculescu şi-a anunţat demisia din Parlamentul României
Articolul următorOferte turistice pentru minivacanţa 29 noiembrie -2 decembrie
Leave a Reply