Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor a declarat că discuţiile cu partenerii italieni de la sfârşitul săptămânii trecute s-au axat pe reluarea unor proiecte iniţiate în 2006 şi 2007.
Cătălin Nechifor:“unul dintre proiectele importante pe care încercăm să le dezvoltăm este esenţial mai ales pentru zona de munte a judeţului , este acel proietc prin care putem să creăm o rasă de carne, o vacă de carne pentru locuitorii din Suceava care trăiec în zona de munte şi care să fie rezultatul unei încrucişări genetice între o rasă pur românească, bălţata românească sau altă rasă din zona noastră ca areal şi o rasă de vacă de carne italiană, iar în acest fel putem da posibiitatea crescătorilor de animale din Suceava să facă export direct în Italia pentru că preţul cărnii de vită în Italia este mult mai mare decât în România.”
Alte proiecte pe care Consiliul Judeţean intenţionează să le demareze cu partenerii italieni din regiunea Abruzzo se referă la parteneriate economice cu parteneri privaţi din Suceava, respectiv proiecte ce ţin de energia verde. De asemenea se doreşte închieierea unor contracte în domeniul IT şi exportarea directă de software, dezvoltându-se astfel şi Centrul Economic de lângă Aeroport.

Consiliul Judeţean Suceava a reluat legăturile cu italienii din regiunea Abruzzo.
nov. 13, 2012
Articolul anteriorElevii suceveni s-au întors cu premii şi menţiuni de la un concurs de matematică, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute la Brăila.
Articolul următorS-a încheiat prima inventariere la nivel judeţean a calculatoarelor şi camerelor video instalate.
Leave a Reply