Şefii judeţului trebuie să acopere cheltuielile ilegale ale fondurilor externe nerambursabile făcute de fosta conducere. Cel puţin aşa consideră preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, care declară că este vorba despre corecţii în valoare de 2 milioane şi jumătate de lei care trebuie rambursate.
El afirmă că printre “găurile negre” se numără manifestările Crăciun în Bucovina, Paşte în Bucovina, Pelerin în Bucovina şi Hora Bucovinei, precum şi programul E-GUVERNARE.
În aceeaşi situaţie se află investiţiile la drumurile Vatra Dornei – Şaru Dornei – Panaci, Poiana Micului – Suceviţa şi Dolhasca – Probota, la care cîştigătorii licitaţiilor nu au respectat condiţiile legii, iar lucrările suplimentare au fost încărcate exagerat.
Cătălin Nechifor a precizat că un alt proiect care trebuie corectat financiar este chiar strategia de dezvoltare a judeţului pînă în anul 2020.